Comunicat de presă privind control pe linie de transport materiale lemnoase pe căile ferate române

Garda Forestieră Brașov în timp ce desfășura o acțiune specifică de control pe linie de transport materiale lemnoase pe căile ferate române, împreună cu Biroul Județean de Poliție Transporturi Covasna și cu I.P.J Covasna, a identificat în a doua parte a lunii mai, un transport de material lemnos cu destinația finală județul Covasna, respectiv un tren de marfă compus din 40 vagoane, la care în documentele de însoțire era trecută specia pin, iar din verificări reieșind că lemnul transportat era specia molid.

Din verificări și măsurători a reieșit că întreaga cantitate de materiale lemnoase, respectiv 1609,94 mc este din specia molid (și nu pin, cum reieșea din documentele de însoțire). S-au aplicat două sancțiuni contravenționale la cele două firme expeditoare a câte 5000 lei, cu măsura complementară de reținere în vederea confiscării.

În timpul desfășurării acestei acțiuni, Garda Forestieră Brașov a fost informată de către Garda Forestieră Cluj de existența unui tren cu materiale lemnoase, cu destinația județul Covasna, care nu corespunde din punct de vedere al speciei, astfel instituția noastră a extins verificările și asupra acestui transport. Din verificări și măsurători a reieșit că întreaga cantitate de materiale lemnoase, respectiv 1965,66 mc este din specia molid (și nu pin, cum reieșea din documentele de însoțire). S-au aplicat două sancțiuni contravenționale la cele două firme expeditoare a câte 5000 lei, cu măsura complementară de reținere în vederea confiscării.

În vederea identificării legalității transportului și a speciei materialului lemnos transportat, garnitura de tren a fost descărcată și măsurată în stația de destinație finală, în prezența organelor de control și a reprezentanților societății de destinație.

Precizăm faptul că, ambele transporturi făceau obiectul unui import de materiale lemnoase și proveneau din Cehia și Slovacia.

În urma acestor acțiuni au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în cuantum de 20000 lei, care au fost achitate, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost predată în custodie celei mai apropiate structuri silvice.

Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare, activități de verificare și control a transporturilor desfășurate pe căile ferate din raza de competență a acesteia și anunță pe această cale că orice transport de pe teritoriul României, trebuie să respecte legislația în vigoare.

Toate acțiunile se vor desfășura avându-se în vedere măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Cu deosebită considerație,

Inspector șef

MIHALTE  Sandu Ioan

Comunicat de presă privind activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 18.05-17.06.2020 având în vedere prevederile Hotărârii de Guvern nr. 394/2020

Pe perioada stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării începând cu data de 18 mai 2020, în baza prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 394/18.05.2020, Garda Forestieră Brașov a efectuat atât în urma autosesizării sau a petițiilor, cât și în colaborare cu instituțiile partenere (IPJ, Jandarmeria Română, MAPN), un număr de 132 acțiuni în care au fost implicați direct, pe teren, 30 angajați ai instituției noastre.

Cu ocazia acestor acțiuni s-au aplicat 82 de amenzi contravenționale, cu o valoare totală de 268 000 lei, totodată, confiscându-se un volum de 7093 mc material lemnos. Au fost desfășurate controale pe drumurile naționale, pe cele județene, pe cele forestiere, precum și inspecții sau verificări în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

Rezultatul acestor acțiuni este prezentat în tabelul de mai jos: Din care pe raza administrativ teritorială a județului

Nr.SpecificăriTOTALBrașovCovasnaHarghitaMureșSibiu
1Total controale efectuate (nr.)1321542282423
2Personal GF care a participat in dispozitive de control3077754
3Autovehicule verificate (nr.)981516401215
4Total sancțiuni contravenționale aplicate (nr.)8231112677
5Valoare amenzi aplicate (lei)268 000117 00028 00073 00032 00018 000
6Volum total material lemnos confiscat fizic (mc)7 0931 2623 762502 064
7Infracțiuni silvice (nr.)440000
8Volum tăiat ilegal (mc)1071070000

Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare, activități de control al regimului silvic și cinegetic și atrage atenția că faptele de natură a afecta integritatea fondului forestier național vor fi sancționate conform prevederilor legale. Toate acțiunile se vor desfășura avându-se în vedere măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Cu deosebită considerație,

                                                                                                 Inspector șef

                                                                                                MIHALTE  Sandu Ioan

Comunicat de presa privind activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 06.04 – 17.04.2020

Garda Forestieră Brașov a întreprins atât acțiuni specifice implementării legislației silvice, cât și acțiuni de control derulate atât numai cu personalul propriu, dar și în colaborare cu alte instituții partenere (IPJ, Jandarmeria, MAPN).

Au fost desfășurate în permanență controale pe drumurile naționale, pe cele județene, pe cele forestiere și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

Pe scurt, activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 06.04 – 17.04.2020, pe cele 5 județe din aria de competență a fost următoarea:

În județul Brașov:

–  2 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier și în vegetația din afara fondului forestier național;

 –  3 acțiuni de verificare a agenților economici care depozitează materialele lemnoase;

–  14 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare de 1.000 lei, respectiv confiscate 0,90 m.c. material lemnos;

4 controale în parchete de exploatare, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

– verificarea unui număr de 13 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.)

9 corectări de erori Wood Tracking, respectiv SUMAL, în urma unor solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;

1 documentație verificată pentru Măsura 8.1. – Schema de ajutor de stat, sprijin pentru prima împădurire;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

– analiza și redactarea a 25 adrese cu diverse tematici către MMAP, structuri silvice, persoane fizice, persoane juridice, etc.;

– analiza a 3 documentații referitoare la suprafețe neadministrate, conform art. 16 din Legea 46/2008 și transmiterea a 3 notificări către structuri silvice, pentru preluarea în pază a suprafețelor neadministrate, prin acte de constatare, conform Ordinului nr. 530/2019;

– în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna februarie, au fost analizate 3 documentații de depășire a posibilității, 2 documentații de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice, au fost emise 3 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale și 2 decizii de aprobare a modificării prevederilor amenajamentelor silvice;

– analiza a 13 de documentații în comisia tehnică, conform convocatorului Agenției pentru Protecția Mediului Brașov;

-analiză 1 documentație de ocupare temporară în fondul forestier național, conform Ordinului 694/2016;

50 dosare verificate conform H.G. nr. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice;

– verificarea a 5 acte de punere în valoare de produse accidentale.

18 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”.

În județul Covasna:

  • verificarea a 11 acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • au fost verificate și înregistrate 57 de contracte de servicii silvice/administrare;
  • 42 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept fiind aplicate 4 amenzi contravenționale în valoare de 14.000 lei și confiscate fizic 15,50 m.c. material lemnos, respectiv valoric 2,00 m.c.
  • 15 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;
  • 2 controale tematice la structuri silvice;
  • 13 documentații verificate pentru Măsura 15.1 – Plăți pentru angajamente de silvomediu;
  • 1 acțiune de verificare a agenților economici care depozitează materiale lemnoase, fiind confiscată o cantitate de 260 m.c. material lemnos, fiind aplicate 2 amenzi contravenționale în valoare de 4.000 lei;
  • 6 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici;
  • 6 verificări în vederea scoaterii din catalogul național al rezervațiilor de semințe;
  • 25 dosare verificate conform H.G. nr. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice;
  • emiterea a 6 certificate de identitate pentru material forestier de reproducere.

În județul Harghita:

  • verificarea a 32 acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • analiza și întocmirea a 4 documentații depășire posibilitate anuală/decenală;
  • 15 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;
  • emiterea a 3 certificate de identitate pentru material forestier de reproducere;
  • participarea la 2 evaluări a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;
  • 25 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare de 5.000 lei și confiscate valoric 6,00 m.c. material lemnos;
  • 11 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici.

În județul Mureș:

26 acțiuni de control circulație material lemnos, desfășurate cu sprijinul IPJ Mureș – BCDS, s-a întocmit un P.V. de constatare a contravenției silvice cu amendă în valoare de 2500 lei;

– 5 controale de exploatare  în parchete, constatându-se tăieri ilegale cu un volum de 3,60 m.c. și  cu o valoare a prejudiciului de 917 lei. Aspectele contravenționale au fost sancționate cu amendă în cuantum de 2000 de lei;

 3 controale de fond/parțiale  în fond forestier și în vegetația din afara fondului forestier, fiind predate-primite 2,37 ha fond forestier la o structură silvică. În cadrul acestor acțiuni nu au fost  constatate tăieri ilegale;

2 acțiuni de control privind prevenirea și combaterea braconajului cinegetic cu sprijinul IPJ Mureș – S.A.E.S.P.;

– verificarea unui număr de 3 sesizări privind constatarea și evaluarea pagubelor produse  de vânat;

5 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

2 solicitări de introducere date personale în sistemul SUMAL;

1 notificare în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (3^2) din O.M. nr. 836/2014 act. către G.F. Rm. Vâlcea;

1 documentație depusă pt. înfințare/prelungire depozit temporar/punct de lucru;

– verificarea unui număr de 4 sesizări cu diverse tematici;

48 verificări APV – Acc. în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna Februarie;

3 acțiuni de participare în comisia de verificare a modului de salubrizare a cursurilor de ape.

9 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici;

– 11 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”.

În județul Sibiu:

14 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;

21 acțiuni de control circulație material lemnos pentru prevenirea tăierilor ilegale;

 4 controale de fond/parțiale  în fond forestier și în vegetația din afara fondului forestier. În cadrul acestor acțiuni  nu au fost  constatate tăieri ilegale;      

 11 controale ale parchetelor aflate în exploatare;

– verificarea unui număr de 5 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.);

7 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici.

      Garda Forestieră Brașov își va continua activitatea de control al regimului silvic și cinegetic și atrage atenția că faptele de natură a afecta integritatea fondului forestier național vor fi aspru pedepsite.

      Având în vedere starea de urgență decretată de către Președintele României, prin impunerea unor măsuri restrictive, Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare controale pe teren, pe drumurile publice și la agenții economici, pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos, având însă în vedere și măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Comunicat de presă privind acțiuni întreprinse in perioada 30.03-03.04.2020

Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control, atât numai cu personalul propriu, cât și în colaborare cu alte instituții partenere (IPJ, Jandarmeria, MAPN). Au fost desfășurate în permanență controale pe drumurile naționale, pe cele județene, pe cele forestiere și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

Pe scurt, activitatea Gărzii Forestiere Brașov în perioada 30.03 – 03.04.2020, pe cele 5 județe din aria de competență a fost următoarea:

În județul Brașov:

7 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier și în vegetația din afara fondului forestier național, fiind predate-primite 795 ha fond forestier la o structură silvică. În cadrul acestor acțiuni s-au constatat tăieri ilegale cu un volum de 38 mc, cu o valoare a prejudiciului de 17.837 lei;

4 acțiuni de verificare a agenților economici care depozitează materialele lemnoase, fiind confiscată o cantitate de 240 mc material lemnos;

6 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept, fiind aplicate amenzi contravenționale în valoare de 6.000 lei;

11 controale în parchete de exploatare, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

– verificarea unui număr de 8 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.)

10 corectări de erori Wood Tracking, respectiv SUMAL, în urma unor solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;

1 documentație verificată pentru Măsura 8.1. – Schema de ajutor de stat, sprijin pentru prima împădurire;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

– analiza și redactarea a 20 adrese cu diverse tematici către MMAP, structuri silvice, persoane fizice, persoane juridice, etc.;

– analiza a 8 documentații referitoare la suprafețe neadministrate, conform art. 16 din Legea 46/2008 și transmiterea a 2 notificări către structuri silvice, pentru preluarea în pază a suprafețelor neadministrate, prin acte de constatare, conform Ordinului nr. 530/2019;

– în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna februarie, au fost analizate 5 documentații de depășire a posibilității, 2 documentații de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice, au fost emise 3 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale și 2 decizii de aprobare a modificării prevederilor amenajamentelor silvice;

1 participare la Conferința a II-a de amenajare a pădurilor;

– analiza a 8 de documentații în comisia tehnică, conform convocatorului Agenției pentru Protecția Mediului Brașov;

– analiză 1 documentație de ocupare temporară în fondul forestier național, conform Ordinului 694/2016;

100 dosare verificate conform H.G. nr. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice;

– verificarea a 2 acte de punere în valoare de produse accidentale.

În județul Covasna:

– verificarea a 5 acte de punere în valoare de produse accidentale;

– au fost verificate și înregistrate 25 de contracte de servicii silvice/administrare;

– 4 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept;

– 6 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier național;

2 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;

– 2 controale tematice la structuri silvice;

5 documentații verificate pentru Măsura 15.1 – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

– 2 documentații analizate în baza O.M. nr. 2525/2016;

– emiterea a 22 certificate de identitate pentru material forestier de reproducere;

– participarea la 1 evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic.

În județul Harghita:

– verificarea a 47 acte de punere în valoare de produse accidentale;

– 1 control de fond integrale/parțiale în fondul forestier național;

1 verificare atestat firme de exploatare;

5 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;

– 1 autorizație de confecționare a dispozitivelor speciale de marcat;

– emiterea a 1 certificat de identitate pentru material forestier de reproducere;

– participarea la 3 evaluări a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic.

În județul Mureș:

1 acțiune de control circulație material lemnos, fiind confiscată fizic cantitatea de 1,78 mc lemn lucru. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 6 000 lei;

– 1 control de fond parțial în fondul forestier, fiind constatat un volum tăiat fără drept de 1,35 mc de material lemnos, cu valoarea a prejudiciului de 344,4 lei;

1 participare la operațiuni de predare-primire de suprafețe neadministrate către structuri silvice de administrare, în suprafață totală de 2,37 ha;

– verificarea unui număr de 2 sesizări cu diverse tematici (sesizare referitor la întocmire amenajamente, litigiu de suprafață între doi proprietari);

4 acțiuni centralizare date conform solicitărilor de la GF Bv – operativa împăduriri, situație masă lemnoasă afectată, raport DIA, solicitări lemn de foc pentru populație de la UAT-uri;

2 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

1 documentație depusă pentru înființarea/prelungirea depozitelor temporare/ puncte de lucru;

2 sesizări erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la agenți economici, cât și de la structuri silvice;

3 procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

– Stabilire cote de recoltă la speciile de vânat, altele decât cele protejate, pentru cele 64 de fonduri cinegetice din judeţul Mureş şi întocmit centralizatoarele acestor cote;

3 verificări APV – Acc. în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna februarie, din care 3 documentații de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;

– verificarea a 10 acte de punere în valoare de produse accidentale;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

1 adresă de răspuns cu privire la documentație depusă în baza prevederilor art. 51, din O.M. nr. 694/2016;

În județul Sibiu:

– 2 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

92 dosare verificate conform H.G. nr. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

1 decizie de aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

Garda Forestieră Brașov își va continua activitatea de control al regimului silvic și cinegetic și atrage atenția că faptele de natură a afecta integritatea fondului forestier național vor fi aspru pedepsite.

De aceea, având în vedere starea de urgență decretată de către Președintele României, prin impunerea unor măsuri restrictive, Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare controale pe teren, pe drumurile publice și la agenții economici, pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos, având însă în vedere și măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Cu deosebită considerație,

Inspector șef

MIHALTE Sandu Ioan

Comunicat de presă Activitatea Gărzii Forestiere Brașov În perioada 23.03 – 27.03.2020

În perioada 23.03.2020 – 27.03.2020 Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control, atât numai cu personalul propriu, cât și în colaborare cu alte instituții partenere. Au fost desfășurate în permanență controale și inspecții în fondul forestier proprietate publică a statului, dar și în fondul forestier proprietate privată.

Pe scurt, activitatea Gărzii Forestiere Brașov în cele 5 județe din aria de competență a fost următoarea:

În județul Brașov:

–  4 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier și în vegetația din afara fondului forestier național;

–  6 acțiuni de control a circulației materialului lemnos pentru prevenirea tăierilor fără drept;

2 controale în parchete, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

– verificarea unui număr de 8 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.)

12 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

11 corectări de erori Wood Tracking, respectiv SUMAL, în urma unor solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;

– analiza a 17 documentații și emitereadeciziilor de aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

– emiterea a 20 de acte adiționale de prelungire a contractelor de gestionare a fondurilor cinegetice;

1 documentație verificată pentru Măsura 8.1. – Schema de ajutor de stat, sprijin pentru prima împădurire;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu;

– redactarea a 15 adrese cu diverse tematici către MMAP, structuri silvice, persoane fizice, persoane juridice, etc.;

– analiza a 4 documentații referitoare la suprafețe neadministrate, conform art. 16 din Legea 46/2008 și transmiterea a 2 notificări către structuri silvice, pentru preluarea în pază a suprafețelor neadministrate, prin acte de constatare conform Ordinului nr. 530/2019;

– în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna februarie, au fost analizate 3 documentații de depășire a posibilității, 2 documentații de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice și au fost emise 2 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;

3 participări la Conferințe a II-a de amenajare a pădurilor;

1 analiză documentație şi emitere aviz favorabil  pentru obiectivul de investiții „Realizare lucrări de intervenție pentru punerea în siguranță a drumului național DN15”;

– analiza a 28 de documentații, conform convocatoarelor Agenției pentru Protecția Mediului Brașov;

– verificarea a 2 acte de punere în valoare de produse accidentale;

1 documentație analizată în baza O.M. nr. 2525/2016;

2 documentații analizate privind autorizarea confecționării a 2 noi dispozitive speciale de marcat.

În județul Covasna:

  • verificarea a 2 acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • au fost verificate și înregistrate 96 de contracte de servicii silvice/administrare;
  • 4 documentații verificate în vederea emiterii titlurilor de proprietate;
  • 7 verificări la operatori economici, pentru asigurarea respectării condițiilor de atestare pentru efectuarea lucrărilor de exploatări forestiere, conform Ordinului nr. 1330/2008;
  • 4 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;
  • 2 controale tematice la structuri silvice;
  • 5 documentații verificate pentru Măsura 15.1 – Plăți pentru angajamente de silvomediu;
  • 2 solicitări de introducere date personale în sistemul SUMAL OCOL.

În județul Harghita:

  • verificarea a 59 acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • 11 documentații verificate în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;
  • 3 documentații analizate pentru aprobarea depășirii posibilității anuale și decenale;
  • 1 autorizație de confecționare a dispozitivelor speciale de marcat;
  • emiterea a 5 certificate de identitate pentru material forestier de reproducere;
  • participarea la 2 evaluări a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic.

În județul Mureș:

1 acțiune de control circulație material lemnos;

1 acțiune control proveniență material lemnos, fiind confiscată valoric cantitatea de 868,51 mc diverse sortimente, cu valoarea de 164.469,205 lei. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei.

2 controale în parchetele, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

– verificarea unui număr de 2 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, sesizare referitor la întocmire amenajamente).

12 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

–  3 documentații depuse pentru înființarea/prelungirea depozitelor temporare/puncte de lucru;

1 sesizare eroare Wood Tracking, respectiv SUMAL, solicitare venită de la agenții economici;

2 solicitări emitere credențiale Wood Tracking/Sumal;

1 acțiune patrulare în vederea depistării de cadavre din speciile de faună de interes cinegetic (mistreți);

4 procese verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

3 verificări de acte de punere în valoarea la produsele accidentale, în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna februarie, din care 1 documentație de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice și  2 documentații de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;

9 verificări de acte de punere în valoare la produsele accidentale;

1 verificare documentație solicitare emitere Autorizație de confecționare a dispozitivului special de marcare de formă dreptunghiulară și emiterea autorizației respective;

1 consultare cu privire la întocmirea de memoriu pentru depășirea posibilității pentru două APV-uri de produse accidentale;

1 solicitare pentru trimiterea documentelor pentru certificare puieți forestieri;

1 adresă de răspuns către I.P.J. Mureș, privind solicitarea de stabilirea prejudiciului într-un dosar penal.

Județul Sibiu:

–  1 verificare acțiuni împăduriri;

–  1 acțiune cu IPJ Sibiu – participare expertiză judiciară;

–  3 acțiuni de control circulație material lemnos;

1 control în parchetele în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

2 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

3 solicitări SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;

1 decizie aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

2 verificări în teren și întocmire documentație aviz pentru produse accidentale;

111 dosare verificate conform H.G. nr. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice;

1 documentație verificată pentru Măsura 15.1. – Plăți pentru angajamente de silvomediu

      Facem precizarea că diminuarea la nivelul Gărzii Forestiere Județene Covasna, a numărului de sancțiuni contravenționale aplicate în cursul perioadei anterioare (16.03-22.03.2020), a fost determinată de următoarele motive:

  • condițiile sociale actuale, cauzate de instituirea stării de urgență pe teritoriul României;
  • piața lemnului aflată în scădere;
  • accesibilitatea redusă a fondului forestier din această perioadă, determinată de condițiile meteo (grosimea stratului de zăpadă în unele zone este încă mare);
  • forța de muncă deficitară, ca efect al restricțiilor de deplasare impuse în prezent;
  • apariția doborâturilor dispersate/masive produse în cursul lunii februarie, care au impus mai multe acțiuni de verificare din partea personalului Gărzilor Forestiere Județene;
  • acțiunile de împădurire desfășurate în cadrul campaniei de primăvară, care au presupus acțiuni de certificare a puieților forestieri de către personalul unora dintre Gărzile Forestiere Județene;

      Garda Forestieră Brașov își va continua activitatea de control al regimului silvic și cinegetic și atrage atenția că faptele de natură a afecta integritatea fondului forestier național vor fi aspru pedepsite.

      De aceea, având în vedere starea de urgență decretată de către Președintele României, prin impunerea unor măsuri restrictive, Garda Forestieră Brașov va desfășura și în continuare controale pe teren, pe drumurile publice și la agenții economici, pentru verificarea legalității transporturilor de material lemnos, având însă în vedere și măsurile de protecție și de prevenire a răspândirii virusului COVID-19.

Comunicat de presă privind Activitatea Gărzii Forestiere Brașov În perioada 16.03 – 20.03.2020

În perioada 16.03.2020 – 20.03.2020, Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control, atât cu personalul propriu, cât și cu instituții partenere. La aceste acțiuni a participat și personal din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene și a Inspectoratelor Județene de Jandarmi din raza de activitate a Gărzii Forestiere Brașov, desfășurându-se inclusiv activități specifice de implementare, avizare și monitorizare.

Activitatea Gărzii Forestiere Brașov în cele 5 județe din aria de competență a fost următoarea:

În județul Brașov:

–  7 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier, fiind constatat un volum tăiat fără drept de 14,522 mc de material lemnos, cu valoarea a prejudiciului de 9638 lei;

–  4 acțiuni de control circulație material lemnos și control instalații debitat, fiind confiscată fizic cantitatea de 6,40 mc lemn lucru, având o valoare de 3.400 lei. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 25.000 lei.

3 controale în parchetele, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

– verificarea unui număr de 4 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.)

10 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

2 participări la operațiuni de predare-primire de suprafețe neadministrate către structuri silvice de administrare, în suprafață totală de 16 ha;

6 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici;

10 decizii aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

1 scrisoare clarificări documentație Măsura 8.1;

1 adresă completări documentație modificare prevederi amenajament silvic;

– în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna Februarie, au fost emise 1 aviz de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice și 3 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;

1 participare la Conferința a II-a de amenajarea pădurilor;

1 verificare în teren amplasament scoatere definitivă din fondul forestier;

2 decizii aprobare scoatere definitivă din fondul forestier;

2 avize emise în urma verificărilor desfășurate în baza O.M. 2525/30.12.2016.

În județul Covasna:

  • 3 verificări acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • Un număr de 37 contracte de servicii silvice/administrare înregistrate și verificate;
  • 3 controale de exploatare a parchetelor în lucru;
  • 4 controale de fond parțiale în fond forestier;
  • 3 documentații verificate în vederea emiterii titlurilor de proprietate;
  • 1 aviz emis în urma verificărilor desfășurate în baza O.M. 2525/30.12.2016
  • 1 documentație verificată în vederea eliberării ”Acord de distribuire formulare cu regim special”;
  • 2 controale tematice la structuri silvice;
  • 4 documentații verificate pentru Măsura 15.1;
  • 2 solicitări de introducere date personale în sistemul SUMAL OCOL.

În județul Harghita:

  • 41 verificări acte de punere în valoare de produse accidentale;
  • 3 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;
  • 1 documentație verificată pentru Măsura 15.1;
  • 1 solicitare din partea IPJ, pentru clarificarea unor aspecte ce țin de regimul silvic;
  • 1 control de fond integral/parțial în fondul forestier. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.000 lei;
  • emiterea a 3 certificate de identitate puieți – semințe.

În județul Mureș:

–  2 acțiuni de control circulație material lemnos, proveniență material lemnos și control instalații debitat, fiind confiscată valoric cantitatea de 576 mc material lemnos și confiscată fizic cantitatea de 18 mc lemn lucru/lemn foc -specii DT. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 5.000 lei.

–  1 control de fond integral/parțial în fondul forestier;

– verificarea unui număr de 2 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.). În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 2000 lei.

15 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

–  8 documentații depuse pentru prelungirea depozitelor temporare/ puncte de lucru;

–  1 participare la operațiuni de predare-primire de suprafețe neadministrate către structuri silvice de administrare, în suprafață totală de 3,00 ha;

1 corectare eroare Wood Tracking, respectiv SUMAL, solicitare venită de la un agent economic;

4 solicitări emitere credențiale Wood Tracking/Sumal;

1 notificare conform O.M. 836/2014 – Pentru aprobarea condițiilor şi a procedurii de emitere, suspendare sau retragere a acordului de distribuire şi utilizare a formularelor documentelor cu regim special;

1 acțiune patrulare în vederea depistării de cadavre din speciile de faună de interes cinegetic;

1 proces verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

– în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna Februarie, a fost verificată 1 documentație de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;

20 verificări acte de punere în valoarea la produsele accidentale.

Județul Sibiu:

1 control tematic privind protecția pădurilor, unde a fost aplicat un avertisment;

1 acțiune de control circulație material lemnos și control instalații debitat;

2 controale în parchetele în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;

8 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;

2 corectări de erori Wood Tracking, respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice, cât și de la agenții economici;

1 decizie aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;

4 verificări în teren și întocmire documentație aviz pentru produse accidentale;

82 dosare verificate conform H.G. 864/2016 privind ajutorul de minimis pentru asigurarea serviciilor silvice. Garda Forestieră Brașov își va continua activitatea de control al regimului silvic și cinegetic, dar prin prioritizarea activității având în vedere starea de urgență decretată de către Președintele României, inclusiv prin respectarea măsurilor de siguranță impuse pentru a se evita infectarea cu noul coronavirus COVID-19.

Comunicat de presă Activitatea Gărzii Forestiere Brașov În perioada 09.03 – 13.03.2020

În perioada 09.03.2020 – 13.03.2020, Garda Forestieră Brașov a întreprins acțiuni specifice de control, atât cu personalul propriu, cât și cu instituții partenere, împreună cu care elaborat și semnat un ”Plan Comun de Acțiune”. La aceste acțiuni a participat și personal din cadrul Inspectoratelor de Poliție Județene și a Inspectoratelor Județene de Jandarmi din raza de activitate a Gărzii Forestiere Brașov, desfășurându-se inclusiv activități specifice de implementare, avizare și monitorizare.

Aducem în atenție activitatea desfășurată de consilierii instituției:
  • 3 controale de fond integrale/parțiale în fondul forestier, fiind constatat un volum tăiat fără drept de 90 mc de material lemnos, cu valoarea a prejudiciului de 16.500 lei;
  • 14 acțiuni de control circulație material lemnos și control instalații debitat, fiind confiscată fizic cantitatea de 248 mc lemn lucru. În urma neregulilor constatate, s-au aplicat sancțiuni contravenționale în cuantum de 2.500 lei.
  • 4 controale în parchetele, în care se desfășoară lucrări de exploatări forestiere;
  • verificarea unui număr de 3 sesizări cu diverse tematici (tăieri ilegale, exploatări forestiere, reduceri de fond forestier, transporturi ilegale de materiale lemnoase, etc.)
  • 12 documentații depuse pentru obținerea acordului de eliberare documente cu regim special;
  • 2 participări la operațiuni de predare-primire de suprafețe neadministrate către structuri silvice de administrare, în suprafață totală de 16 ha;
  • 3 corectări de erori Wood Tracking respectiv SUMAL, solicitări venite atât de la structurile silvice cât și de la agenții economici;
  • 3 acțiuni de prevenire a braconajului la speciile de faună de interes cinegetic;
  • 10 decizii aprobare a proceselor verbale de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic;
  • în vederea extragerii masei lemnoase afectate de doborâturile masive de vânt din luna Februarie, au fost emise 2 avize de modificare a prevederilor amenajamentelor silvice și 5 decizii de aprobare a depășirii posibilității anuale și decenale;
  • participări la 2 Conferințe a II-a de amenajarea pădurilor;
  • 1 verificare în teren amplasament scoatere definitivă din fondul forestier;
  • 1 analiză documentație tehnică de scoatere definitivă și redactarea aprobării de scoatere definitivă din fondul forestier;
  • 1 aviz favorabil reabilitare tronson drum județean;
  • 1 aviz restituire garanție ocupare temporară în fondul forestier.

Garda Forestieră Brașov își va intensifica activitatea de control regim silvic și cinegetic, în perioada următoare, cu ocazia retragerii stratului de zăpadă și va desfășura controale inopinate pentru a descoperi faptele de natură a afecta integritatea fondului forestier național. Rezultatele obținute sunt analizate și sintetizate pentru identificarea posibilelor zone de risc, care vor fi folosite la actualizarea hărților de risc.
Totodată, se va continua și colaborarea în baza ”Planului Comun de Acțiune” cu structurile mai sus menționate, în toate județele din raza de activitate a Gărzii Forestiere Brașov, scopul principal fiind acela de combaterea a tuturor faptelor ilicite cu privire la respectarea regimul silvic și cinegetic.